rezumat Moartea lui Ilici

rezumat Moartea lui Ilici

Moartea lui Ivan Ilici este una dintre cele mai frumoase,
mai cutremuratoare nuvele din istoria literaturii universale. 

O scriere despre viata si moarte, despre iminenta mortii, despre felul in care, la un moment dat, pe nepusa masa, cand te astepti mai putin, realizezi nu atat ca oamenii sunt muritori. 

Asta o stii la modul teoretic, in general, dar nu te prea intereseaza pana in clipa in care nu simti pe propria piele ca ti-a venit tie randul sa vezi cum e cand se apropie moartea,
ca ea nu se apropie in general si ca se apropie de tine, in vreme ce cei din jur fie ca incearca sa te minta ca situatia nu e atat de grava precum intuiesti, fie ca te ajuta cu solicitudine sa treci mai usor peste acest hop final, fie nu te baga in seama, fie ca iti asteapta sfarsitul din cine stie ce motive. 

Reflecteaza la un moment dat Ivan Ilici protagonistul scrierii lui Lev Tolstoi- „Problema nu e nici intestinul gros, nici rinichiul, ci viata si moartea. Da, viata a fost si acum uite, se duce, se duce si eu nu pot sa o opresc. Da. De ce sa ma amagesc? Doar este evident pentru toata lumea in afara de mine ca mor si ca totul nu e decat o chestiune de saptamani, de zile, – poate chiar acum.

Acu’ era lumina, acu’ e intuneric. Acu’ eram aici, acu’ dincolo! Unde?….Eu n-o sa mai fiu; atunci ce-o sa fie? N-o sa mai fie nimic. Si unde o sa fiu cand n-o sa mai fiu? Oare mor?. Nu, nu vreau!”. Ivan Ilici, judecator la Curtea de Justitie, a murit pe 4 februarie 1882. Avea 45 de ani. Colegii lui au aflat vestea din ziar. O primesc fara nici un fel de tristete. 

Doar cu gandul ca vor fi obligati sa ii faca o vizita de condoleante vaduvei Praskovia Fiodorovna Golovina si sa participe la inmormantare. Unora le sta gandul la modificarile din ierarhia Curtii, modificari ce vor interveni de pe urma mortii lui Ivan Ilici. Cineva va trebui sa ii ocupe postul. Vor urma promovari si mutari. 

Cand o vor vizita pe vaduva, vor vedea ca aceasta e preocupata mai putin de cel disparut ori de doliu, ci de felul in care va putea sa obtina bani din vistieria Statului de pe urma mortii sotului, daca exista vreo posibilitate spre a stoarce mai mult. Istoria vietii lui Ivan Ilici a fost cat se poate de simpla si banala, dar si cat se poate de cumplita. Ivan a fost cel mai rasarit dintre cei trei fii ai unui functionar oarecare. 

Dupa ce a facut scoala de Jurisprudenta a primit un post in care s-a simtit bine. Isi facea riguros datoria, nu isi depasea atributiile, nu deranja pe nimeni, nu a avut relatii apropiate cu nici un coleg de serviciu. Dupa vreo cinci ani, a devenit judecator de instructie. 

A fost la fel de comme il faut, la fel de bine crescut, la fel de priceput sa traga o linie de demarcatie intre obligatiile de serviciu si viata personala. Era respectat de toata lumea, detinea deja o oarecare putere, dar nu s-a slujit niciodata de ea spre a face cuiva rau. 

Era un bun dansator, frecventa petrecerile din lumea buna a locului unde s-a intamplat sa traiasca. Asa a ajuns sa o cunoasca pe Praskovia